Care sunt diferențele principale dintre marmeladă, dulceață și gem?
Vremea se încălzește cu fiecare rază de soare ce înseninează cerul, iar varietatea și dulceața fructelor devine unul din momentele mult așteptate de gospodinele de pretutindeni. Harnice și iscusite, acestea știu că acum este timpul cel mai prielnic pentru a pregăti bunătățile ce le vor savura mai apoi în sezonul rece, urmând să se bucure de truda lor binemeritată.
Fie că sunteți la început de drum și căutați acele sfaturi pe care orice persoană dornică de a prepara bunătăți le consideră necesare, fie că experiența și numeroasele rețete pregătite își spun cuvântul, v-am pregătit un scurt ghid util pentru această vară minunată și aromată.
Cu toții am auzit de numeroase ori fie de gem, de marmeladă sau de dulceață, însă nu toate persoanele știu în totalitate ce le diferențiază pe cele trei. De la modul de preparare, textura și conținutul acestora, aceste delicii ce ne însoțesc atât la micul-dejun cât și în momentele simple în care dorim să ne delectăm cu ceva dulce, cele trei sunt vestite prin popularitatea lor. Sunt gustarea preferată a celor mici când dorim să optăm pentru o variantă de dulce făcut cu dragoste acasă și numai bune de savurat în zilele de iarnă pentru când au fost păstrate – iar astăzi povestim despre principalele diferențe dintre marmeladă, dulceață și gem.
Gemul
Unul dintre cele mai relevante elemente după care trebuie să fim atenți când vorbim despre diferențele dintre cele trei, este cantitatea de zahăr ce este adăugată fructelor în fiecare caz în parte. Pentru gem, este folosită o cantitate de aproximativ 300g la 1kg de fructe, acesta fiind adăugat în același timp cu fructele, permițând astfel fructelor să se dizolve iar mai apoi să se transforme într-o compoziție omogenă. Atunci când cele două sunt combinate perfect, gemul poate fi turnat în borcane, în timp ce încă este cald.
Consistența gemului este una ușor transparentă, conținând bucăți de fructe, pulpa acestuia, sau uneori fructul întreg și desigur, zahărul într-o cantitate potrivită, fiind unul dintre produsele tartinabile preferate ale pofticioșilor și amatorilor de dulcețuri gustoase. Pentru depozitarea în siguranță a gemului, este indicată folosirea unui borcan potrivit și calitativ, pentru a rămâne perfect intact și sigilat până la următoarea gustare. Recomandarea noastră vine sub forma borcanului hexagonal, încăpător și, la cerere, ce vine însoțit de un capac stilul twist off.
Dulceața
Spre deosebire de gem, dulceața conține mult mai mult zahăr, respectiv între 700g și 1kg. După cum îi spune și numele, aceasta este mai dulce la gust și are o consistență ușor mai subțire, compensând însă prin savoarea bucăților de fructe generoase ce se regăsesc în compoziția acesteia. Un lucru important de reținut atunci când dorim să facem dulceață, este faptul că fructele pe care urmează să le folosim nu trebuie să fie prea coapte, pentru a nu risca să se zdrobească în timpul fierberii. Pentru a nu reține din aromele anterior preparate, este de asemenea indicată curățarea în profunzime a oalei ce va fi folosită pentru fierbere.
Procesul de preparare al dulceții începe prin crearea unui sirop din zahăr și apă, ce se pune mai apoi la fiert la foc mic. Pentru 1kg de zahăr sunt necesari 750ml de apă, iar atunci când amestecul se leagă și apare un sirop dens și închegat, fructele pot fi adăugate și lăsate împreună să se îmbine și să fiarbă. În momentul în care aceasta etapă este finalizată, spre deosebire de gem, dulceața este așezată atent în borcane abia după momentul răcirii, urmând a fi păstrată la temperatura camerei pentru a nu se zaharisi.
Oferind o variantă unică cu un design inedit ce va capta privirile tuturor, borcanul pară devine o opțiune creativă pentru păstrarea dulceții. Cămara va căpăta cu siguranță astfel un aspect mult mai elegant, fără efort.
Marmelada
Fiind cea mai puțin dulce dintre cele trei, marmelada utilizează doar aproximativ 200g de zahăr pentru 1kg de fructe. Aceasta este obținută prin combinarea sucului de fructe cu gelatină sau alte esențe preferate. Similară magiunului, această conservă populară de fructe conține un profil aromat și delicios, devenind cu rapiditate ingredientul secret din toate produsele de patiserie ce necesitau o explozie de arome.
Ca și aspect, acest aliment tartinabil se aseamănă unei paste, iar fructele utilizate trebuie să fie în totalitate coapte, pentru a fi mai apoi zdrobite cu ușurință. Procesul pentru a face marmeladă începe prin fierberea fructelor zemoase, ce mai apoi sunt trecute printr-o sită. Tot ce rămâne de făcut este fierberea acestei paste obținute cu zahăr, până când cele două se leagă.
Prin mărimea și aspectul său stabil, borcanul Amfora este ideal pentru acest piure gustos de fructe, perfect pentru a înfrumuseța aspectul mesei de mic dejun.
Indiferent de opțiunile alese, dulceața, marmelada și gemul sunt acele delicii savuroase clasice, de care parcă nu ne mai săturăm. Printr-un proces simplu și accesibil, fructele și zahărul se pot preschimba cu ușurință în adevărate gustări ce umplu cămară cu cămară.
Sursă foto: Marmalade photo created by freepik - www.freepik.com